5 semne ale unui ambreiaj care urmează să cedeze

5 semne ale unui ambreiaj care urmează să cedeze

Scris de: aionescu Data publicarii: 2019-08-23

Ambreiajul este o componentă critică a maşinii care se uzează în timp datorită rulajului, a deselor opriri şi porniri pe care şoferii sunt nevoiţi să le facă, dar şi datorită exploatării necorespunzătoare a mașinii.

Pe lângă uzura normală a acestui angrenaj avem de a afac și cu uzura prematură. Uzura prematură a ambreiajului se datorează neridicării complete a pedalei de ambreiaj la schimbările de trepte.

O altă eroare umană care duce la uzură prematură este statul cu piciorul pe ambreiaj la semafor. Rulmentul de presiune preia tot eforul și devine zgomotos (fluieră). Această greșeală provoacă daune ce necesită schimbarea întregului kit de ambreiaj.

”Simptome” care prevestesc apropierea sfârșitului de viață al ambreiajului

1. Patinarea ambreiajului – mersul în gol

Patinajul ambreiajlui se manifestă prin creșterea mai lentă a accelerării față de fermitatea cu care este apăsată acelerația. În aceast caz transmisia nu mai este conectată optim cu motorul iar motorul se turează în gol. De asemenea apare și un miros specific de garnitură arsă.

2. Zgomotul specific

Uzura volantei cu masă dublă sau deformarea discului de frecare datorită uzurii provoacă un zgomot specific atunci când se apasă pedala ambreiajului. Este un semn clar că trebuie să mergem la service pentru o diagnoză eficientă și pentru a preveni deteriorarea întregului kit de ambreiaj.

3. Prezența umezelii

Dacă mocheta este udă sub pedala de ambreiaj sau în zona pompei hidraulice de la motor acest lucru este un semn că cilindrul hidraulic al ambraiajului este pe cale să cedeze.

4. Nu intră în viteză atunci când motorul este rece

Dacă plecarea de pe loc este problematică atunci când motorul este rece înseamnă că placa de presiune nu mai funcționează la parametrii normali. Aceasta nu decuplează volanta de ambreiaj. Acest scenariu apare mai ales în diminețile reci când temperaturile sunt mai scăzute. Este un semn clar că durata de viața a ambreiajului se apropie de sfârșit.

5. Pedala de ambreiaj are o poziție anormală – este mai ridicată sau mai lasată decât în mod normal

Dacă pedala este prea sus înseamnă că s-au uzat placa şi discul, dacă este prea jos s-a blocat rulmentul sau pârghia, poate fi moale sau tare când presiunea din sistemul hidraulic începe să scadă, sau pur şi simplu pedala poate să se blocheze. Este momentul să facem o programare la service.

Cum putem preveni defecțiunea ambreiajului?

Pentru a maximiza durata de viață a ambreiajului am pregătit o serie de recomandări culese de la mecanicii noștrii. Acestea vor prelungi durata de viață a mașinii dumneavoastră și vor amâna o cheltuiala pe care nimeni nu și-o dorește.

  1. Nu eliberți brusc pedala de ambreiaj atunci când cutia se află într-una din viteze şi pedala de acceleraţie este la podea.
  2. Apăsați ferm pedala de ambreiaj, până la capăt, atunci când doriți să schimbați viteza.
  3. Nu ţineți piciorul pe pedala de ambreiaj la semafor sau în ambuteiaje.
  4. Efectuați reparaţiile la sistemul de ambreiaj doar la service-uri autorizate.
  5. Nu plecați de pe loc cu altă viteză decât viteza întai.
  6. Evitați suprasolicitarea ambreiajului remorcând sarcini ridicate.
  7. Evitați urcarea de pante abrupte.
  8. Evitați urcarea bordurilor.
  9. Nu cumpărați kituri de ambreiaj la mâna a doua.
  10. Nu bruscați ambreiajul la schimbarea treptelor de viteză, ci ridicați progresiv pedala.
  11. Atunci când înlocuiți ambreiajul instalați kitul complet cu placă de presiune și rulment incluse.


Dacă doriți o părere avizată și obiectivă referitoare la schimbul ambreiajului sau dacă e nevoie de această operațiune pentru mașina dumneavoastră vă așteptăm la AT Augsburg, service auto multi-marcă certificate Bosch Car Service! Mecanicii noștri auto sunt instruiți periodic și sunt bucuroși să vă ajute.

Pentru programări și ofertare vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0374 134 730 sau să ne scrieți pe email la adresa vanzari@ataugsburg.ro. Vă așteptăm!